Adi Tamaș:”Noi, cei cu dizabilități, nu avem nevoie de milă, ci de oameni care să ne fie aproape!”
Ascultă povestea unui tânăr nevăzător care în ciuda deficienței sale a reușit să se autodepășească. Până la vârsta de 8 ani s-a bucurat de tot ce îi oferise copilăria, însă de la an la an vederea sa a început să scadă, până când viața i s-a mutat într-o lume dominată de umbre, într-o ceață foarte densă. El demonstrează că a fi orb nu înseamnă că ești sortit izolării și tristeţii. El demonstrează că dizabilităţile pot trezi la acţiune resurse neștiute.
A absolvit Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, apoi Facultatea de Psihologie din cadrul UBB Cluj și tot aici a finalizat un master în același domeniu. Este maseur, este pe cale să devină psiholog, dansează, schiază de 4 ani, pedalează pe distanțe lungi în tandem, este angrenat în diverse acțiuni sociale de conștientizare în mai toată țara și își dorește să participe la Jocurile Paralimpice de iarnă din 2026 -Italia.
Adi Tamaș ne oferă prețioasa lecție, nu există nu se poate!