Povestea fraților Ureche din Ilva Mare, de pus în ramă. Fratele cel mare a ajuns să facă performanță într-un sport de care nu a auzit până să fie selectat. A plecat de acasă de pe o zi pe alta, iar sora cea mică l-a urmat (Află cum doi copii de la țară au ales calea Elisabetei Lipă și Valentinei Elisei)

 

Frații Ureche au o poveste pe cât de inspirativă pe atât de emoționantă. De la o zi la alta, cei doi copii și-au anunțat părinții că vor să facă sport de performanță și au plecat de acasă, amândoi, relativ în aceeași perioadă, unul la peste 430 de km depărtare de casă. Cunoscutul profesor de sport de pe Valea Ilvelor, Paul Someșan, i-a descoperit, i-a format, i-a încurajat și i-a impins pe amândoi spre sportul mare. Fostul canotor și handbalist din Nepos a dovedit că are ochiul bun, Someșan devenind unul dintre profesorii bistrițeni care a descoperit viitori campioni, foști elevi de-ai săi remarcându-se nu doar în canotaj, handbal, ci și în atletism. Ureche Login și Silvia din Ilva Mare se bucură astăzi de roadele bunei creșteri oferite celor doi copii care deși își permit ce alții de vârsta lor doar visează, au ales să muncească, să transpire, să facă sport de performanță, la Bistrița și Orșova.

(music by pixabay.com/ foto arhivă personală)

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest